În ce formă ar putea exista viața pe Marte

de: George Stanciu
23 01. 2017

Viața pe Marte este un scenariu din ce în ce mai plauzibil, aceasta putând să existe, chiar dacă mediul este destul de ostil.

Un experiment realizat de o echipă de astrobiologi de la University of Arkansas, ce s-a desfășurat pe parcursul unei perioade de un an, a dovedit că microbii au posibilitatea de a supraviețui condițiilor de pe Marte. Firește, un asemenea scenariu nu este la fel de încântător precum cel al omuleților verzi pe care îi vedem în filme.

Totuși, scenariul aduce în discuție din nou posibilitatea că viața pe Marte ar putea să fi fost prezentă în trecut, indiferent de cât de mici ar fi fost aceste forme.

Cercetătorii au decis să efectueze acest studiu după ce roverul Curiosity a descoperit metan. Pe Pământ, majoritatea metanului provine de la organisme vii, iar liderul cercetării, Rebecca Mickol, spune că asta ar putea fi valabil și pentru Marte.

Un grup de microorganisme, denumite metanogeni, ce trăiesc în mlaștini și în intestinele vacilor, produc gaze naturale. Metanogenii nu au nevoie nici de oxigen și nici de fotosinteză pentru a supraviețui, astfel că ar putea trăi în subsolul planetei roșii, find protejați astfel împotriva radiațiilor ultraviolete, conform engadget.com.

Experimentul a constat în introducerea de astfel de microorganisme în eprubete, fiecare dintre acestea conținând lichide ce reprezintă fluidele ce ar fi putut să curgă pe și sub suprafața planetei Roșii. Au replicat presiunea atmosferică scăzută de pe Marte în fiecare eprubetă, dar au adaptat și temperatura, pentru a coincide cu cea de pe planetă.

După aproximativ un an de experimente efectuate cu patru specii de astfel de microorganisme, cercetătorii au descoperit că toate au reușit să supraviețuiască în condițiile vitrege pentru cel puțin 3 zile și cel mult 21 de zile. Mickol avertizează, însă, că metanul de pe Marte s-ar putea datora vulcanismului și altor factori.